Înainte de a răspunde la această întrebare deosebit de frumoasă și înțeleaptă, aș vrea să mulțumesc doamnei Maria, că s-a gândit la mine și familia mea și să îmi exprim recunoștinta mea, pentru frumoasa doamnă, pe care o stimez și o apreciez foarte mult.
Acum la cei 73 de ani, împliniți la sfârșitul lunii martie 2021, când mă gândesc ce-am înțeles din viața asta, îmi vine în minte în primul rând să-i mulțumesc Divinității, părinților mei Jean si Paulina și în special tatălui meu pe care deși nu l-am cunoscut, după mai multe ore de așteptare petrecute la ginecolog, împreună cu mama mea, a luat hotărârea, să mă lase să vin pe lume, fiind cel mai mic dintre frați, al patrulea.
Tatăl meu a lucrat la CFR. Nu am mai avut șansa să-l cunosc, pentru că în urma unui accident de muncă, Domnul l-a luat la el. Mama mea a rămas în continuare să lucreze, ca asistentă, la spitalul de contagioși din Craiova. Noi, copiii, am fost împrăștiați pe la rude. Așa am ajuns de la vârsta de șase săptămâni să copilăresc, la țară, împreună cu fratele meu, la două surori ale mamei mele. Sora cea mare a rămas cu mama la Craiova, iar cealaltă soră a copilărit la Tg-Jiu, la o altă soră a mamei mele.
La țară am combinat munca cu învățătura, care au dus la educarea și formarea mea, ca om corect, cinstit și disciplinat și cu respect față de oameni.
După finalizarea studiilor, am reușit să îmi fac o profesie, aceea de inginer, de care eram tare mândru și mulțumit. Sufletește însă mă simțeam neîmplinit, pentru că îmi doream să îmi întemeiez și o familie.
Și viața asta a făcut să îmi îndeplinesc această dorință, prin cunoașterea soției mele Geta, o persoană minunată care este și acum alături de mine. Avem două fete frumoase și inteligente Mihaela și Andreea, de care suntem tare mândri.
Târziu, am înțeles că, nimic în viața asta nu este întâmplător, inclusiv venirea mea pe lume.
Făcând un bilanț, acum, odată ce răspund la întrebarea legată de înțelesurile vieții, pot spune că ne naștem și venim pe lume să fim fericiți și să creștem fericiți. Dar, pentru asta, trebuie să avem mare încredere în noi și în puterea gândurilor noastre, care este doar în noi, prin care reușim să cerem Universului ceea ce dorim, ca să și obținem, să ne modelăm viața și să fim fericiți.
,,Puterea gândurilor mută munții din loc!”
Să luptăm, așadar, ca visurile noastre să devină realități, pe care să le îndeplinim într-un termen stabilit de noi.
Am înțeles din viața asta că trebuie să fiu recunoscător și să mulțumesc Divinității, pentru tot ce am și pentru tot ce am realizat și în primul rând, pentru că sunt sănătos.
Dacă mă trezesc în fiecare dimineață, înseamnă că exist și misiunea mea pe acest pământ, încă nu s-a terminat și că încă mai am ceva de făcut.
Da, așa este, îmi mai doresc de la viața asta să îmi văd nepoții mari, frumoși, sănătoși și să reușesc să le dau din înțelepciunea mea.
Familia mea și cu mine, putem spune că suntem realizați și împliniți și pentru aceasta suntem recunoscători Divinității.
În final, MULȚUMESC și sunt recunoscător pentru viață mea, pentru viața asta!
09.04.2021