56. Oana SUCEVEANU: Ce-am înțeles din viața asta?

Iată că am ajuns dincolo de jumătatea acestei călătorii care se numește viață și nici nu știu când a trecut așa de repede…

Am vrut să descopăr lumea, dar acum m-aș întoarce cu dragă inimă, de unde am plecat…

Am încercat să cunosc și pe cei cu mâinile murdare de pământ, care se luptă să supraviețuiască de pe o zi pe alta, și pe cei din medii elevate, și pe cei simandicosi, și pe cei simpli.

E ciudat cum unii fac atât de puțin având totul, iar alții, deși viata le-a hărăzit atât de puțin, reușesc să ajungă în vârf.

Pe parcursul vieții  am avut norocul unor întâlniri cu niște oameni speciali, unii au stat doar câteva clipe, alții mai mulți ani. Aceia erau oamenii buni, cei care și-au dedicat viața celorlalți. Iar în sufletul meu, vor muri doar atunci când voi pleca și eu.

Pentru mine sunt importante: familia, libertatea, iubirea, explorarea diverselor culturi, natura.

Încerc să nu murdăresc prea mult planeta cu existența mea. Iubesc creaturile pământului, pentru că în ochii lor citesc inocența și iubirea. Ele nu-și pun problema că totul se întâmplă cu un motiv, ele doar EXISTĂ.

Dacă ne-am da seama că suntem atârnați pe o bucată de rocă în mijlocul Universului, am înnebuni. Așa că preferăm să ne petrecem zilele preocupați de enormitatea problemelor noastre mărunte.

E mult spus, că am înțeles ceva din viața asta, și totuși:

  • Cel mai greu cuvânt de spus este „iartă-mă”.
  • Cel mai mult înveți din suferință.
  • Nu încerca să fii ceea ce nu ești ca să placi lumii. Cei care trebuie te vor iubi și așa.
  • Privește o floare și o să vezi că e un miracol. Stai la soare într-o zi de primăvară, iar căldura lui îți va încălzi atât trupul, cât și sufletul.
  • Nu pune preț pe lucrurile materiale, nu iei nimic cu tine.
  • Dacă ai un acoperiș deasupra capului, ce să mănânci, cu ce să te îmbraci și nu te dor prea multe, ești deja printre norocoși.
  • Nu te compara cu cei care au, ci cu cei care nu au. Fii mulțumit cu ceea ce ai.
  • Nu te aștepta ca, în privința aspectului fizic, lucrurile să rămână neschimbate. Să sperăm că vom păstra măcar ce e înăuntru, sufletul nostru.

Viața este un dar. În ciuda nenorocirilor care se întâmplă în jur, în ciuda faptului că trăim cu un picior la marginea prăpastiei, cei mai mulți oameni, când ajung la sfârșit, ar da orice ca să mai trăiască o zi. Fiecare zi e o nouă șansă, o șansă să fii fericit, să fii mai bun, să te mântuiești.

Nu rata această șansă!

20.03.2021

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.