40. Daniela URSU: Ce am înțeles din viața asta?

Grea întrebare, Maria!

Ce am înțeles?

Știi că nu m-am întrebat niciodată?

Dar mă întrebi tu acum, așa că mă străduiesc să găsesc un răspuns.

Pe scurt, gândindu-mă cumva retroactiv la toate prin câte am trecut, încerc să extrag un miez, o esență a vieții mele de până acum.

Cred, pe de o parte, că nimic nu este întâmplător. Suntem produsul interacțiunilor cu ceilalți, suntem marcați, însemnați de toate întâmplările prin care am trecut și prin asta suntem unici.

Unii spun că ne alegem singuri viața în care ne întrupăm, încă dinainte de a ne naște, când suntem o doar pâlpâire de energie și spirit. Dacă e să dezvolt ideea asta, ar fi natural să facem așa și să ne alegem a priori ceea ce vom trăi, pentru a ne desăvârși dezvoltarea. Pentru a accede la un nivel superior de conștiință.

De fapt, cred că ăsta a fost un scop nedeclarat pe care l-am avut în viața asta. Fără să mi-l propun în mod definit, m-am străduit permanent să fiu un om mai bun. Să nu fac rău, să nu gândesc urât despre oameni, mai mult, să fac cât pot de mult bine fără să aștept altă recompensă decât mulțumirea sufletului meu.

Nu-i așa că ne simțim bine când oferim ajutor unor oameni sau animale care sunt în nevoie? Asta nu înseamnă că pentru asta trăim pe pământ? Pare copilăresc sau utopic, dar eu cred că asta e esența traiului nostru pe pământ. Să fim întâi doar buni și apoi să ne străduim să fim tot mai buni, din ce în ce mai buni cu alții și chiar cu noi înșine (mie, personal, îmi e mult mai greu să fiu bună cu mine însămi și sufăr când îmi găsesc o vină, fie ea și nefondată).

Acum îmi dau seama că cele mai frumoase momente ale vieții mele au fost acelea în care am dăruit ceva: un zâmbet, o vorbă bună, un ajutor material sau financiar, atât cât am putut.

Și tot la categoria “dăruire” includ cadourile cele mai frumoase pe care mi le-am făcut eu, mie: cele trei fiice, lumina ochilor mei, bucuria vieții mele împlinite.

Ceea ce simți când aduci un copil pe lume nu are termen de comparație. Din tine a plecat o nouă viață și te simți legată de ea pe vecie și o iubești mult mai mult decât pe tine însăți. Înălțător și plin de iubire sentiment!

Când am născut prima oară am simțit în mod clar că tot ceea ce trăisem până atunci pălește în fața micului “boț cu ochi” care mă privea nedumerit de viața cea nouă.

Nu dezvolt la maxim fiecare idee, că altfel nu mai termin de scris.

Așadar, să revin. Vorbeam de a oferi ajutor, de fapte și gânduri bune. M-am schimbat înaintând în viață, în sensul că mi se pare asta o prioritate: să nu închizi ochii seara la culcare știind că nu ai făcut măcar o faptă bună în ziua aceea, cât de mică; să nu apună soarele, zice poporul, peste cearta sau supărarea ta de peste zi.

A nu se înțelege că mă prezint ca pe o persoană minunată și diafană; nu. Sunt un om ca oricare, cu bune și cu rele. Dar mă străduiesc să elimin răul din viața și din gândirea mea. Apar scăpări, trebuie corectate. Asta numesc eu ceea ce alții definesc în mod prețios ca fiind dezvoltarea personală.

Mai nou, ultima mea preocupare cuprinde câinii. Dacă aș putea, aș salva toți câinii din lume. M-am implicat în câteva acțiuni de salvare, unele s-au finalizat cu succes, altele, nu. Acestea mi-au provocat șiroaie de lacrimi. Dar vreau să-ți spun că am mereu mâncare de câini în portbagaj și unde văd un suflet necăjit opresc și îi dau ceva de mâncare. Privirea lui temător-recunoscătoare face cât o mie de galbeni!

Dimineața, în drum spre muncă, opresc în fiecare zi și hrănesc niște dulăi mari și frumoși, ai nimănui, iar bucuria pe care o resimt când îi revăd este imensă. De fapt, nu mai sunt ai nimănui. Sunt ai mei. Îi hrănesc de când s-au născut: mi i-a adus mama lor, ca dovadă de maximă încredere în mine (de ea m-am îndrăgostit le prima vedere). Din păcate, nu am reușit să le găsesc stăpân. Sunt niște metiși ciobănești superbi, care merită o altfel de soartă. Am reușit și aici o picătură de ajutor: o soră a lor a fost adoptată de un om cu suflet mare.

Îți mai spun ceva și închei: am observat, în viața asta a mea, că oamenii care iubesc câinii nu pot fi răi. Dar atenție: nu un câine al tău și atât, ci în general câinii. E o mare diferență.

Aș mai scrie, dar mi-e că mă îndepărtez de subiect. Te sărut, te admir și felicit pentru ceea ce faci.

23.02.2021

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.