Într-o zi frumoasă și mult prea călduroasă de vară, în București, la Muzeul Național al Literaturii Române, am pus la cale cea de-a doua lansare a cărții mele publicate anul trecut : CE-AM ÎNȚELES DIN VIAȚA ASTA.
Rămâne cum am stabilit la lansarea de anul trecut, nu sunt și nu mă visez vreo scriitoare. Alta e activitatea mea zilnică și Slavă Domnului, încă, îmi place ce fac, dar cu toate astea, nimic nu mă împiedică, să-mi urmez pasiunile.
Lansarea aceleiași cărți din 11 septembrie de anul trecut de la Tg-Jiu a fost un eveniment foarte reușit și vorba cuiva drag, nimeni nu se mai dădea plecat din curtea Colegiului Național Tudor Vladimirescu. M-am învățat cu binele și aș fi dorit ca acest eveniment să fie repetat și la București.
Am pus la cale, totul, cât de bine m-am priceput. Am stabilit locul, data (mai întâi a fost 23 apoi 21 iunie), ora (…mișcătoare și ea), persoanele care să vorbească despre carte. În 21 iunie încă era în desfășurare Festivalul Mondial de Poezie Mihai Eminescu de la Craiova, în care Camelia Radulian era parte. Nu avea cum să mai vină și la lansarea cărții mele. Tristețe mare pe capul meu. Invitații. Aveam listele cu ,,DA” cu „NU” cu „POATE” întocmite cu cel puțin o lună înainte. Bine, nu erau bătute în cuie, doar orientative și oricum le modificam zilnic. Când s-a schimbat data am luat-o de la zero. Ținuta mea era aceeași ca la Tg –Jiu, tot din supestiție (acum pot să spun după ce –a trecut), să fie un eveniment reușit. Bonus, m-am gândit ca evenimentul să se încheie cu un recital al Mariei Gheorghiu. A fost un gând foarte bun.
Și a venit și ziua de 21 iunie 2022. Teoretic trebuia să ne strângem suficienți oameni cât să iasă ceva memorabil. Cu vreo 2-3 ore înainte de începere am primit un mănunchi de ,,NU mai pot”. Bun și așa. Ori pentru 10 ori pentru 100 de oameni eu la fel trebuia să mă manifest. 21 iunie a fost și cea mai caldă zi a anului, de până atunci. Speram însă ca pe la orele 17-18, în gradina umbroasă a Muzeului Național al Literaturii Române, să ne putem desfășura. În secunda 2, după ce-am descărcat totul din mașină și nu erau deloc puține, a început să plouă cu găleata, cu tunete și fulgere. Am alergat să ne adăpostim și în clipele acelea mi-a trecut prin minte gândul că „până aici mi-a fost”. Ploaia nu-a durat decât 15-20 de minute. Cei care eram acolo, o mână de oameni, am început să ștergem scaunele de apă și de flori de tei și să aranjăm grădina. Rând pe rând au început să vină invitații și inima a început să-mi vină la loc.
Ce s-o mai lungesc, am reușit și de data asta. Sunt recunoscătoare fiecărui om care mi-a dăruit din timpul său și nu au fost deloc puțini. Stau mărturie superbele fotografii surprinse cu măiestrie, ca de obicei, de profesorul Luchian.
Datorez reușita acestui eveniment unor oameni speciali în fața cărora mă înclin: Maria Gheorghiu, Roberta Roșca, Rodica Avram, Alexandru Pătruți și din nou Daniel Gheorghe Luchian.
Mulțumesc din inimă!
Rămas bun până la volumul III!
