De până acum, nu-i așa?
Dragă Maria,
M-ai prins. M-ai atras într-o(dulce) capcană și-am promis. Și-a fost teribil de greu să onorez acest angajament. Pentru că nici acum nu sunt convins că am reușit să sintetizez ce-am înțeles din existența mea de până în acest moment. În mod cert, mai am multe de văzut și învățat, astfel că la ediția care va apărea, pe când mă voi apropia de 100 de ani, te aștept să mai revizuim, pe ici pe colo.
Ție Maria, prietenă deosebită, îți datorez această încercare stângace de a-mi încerca o oarecare înclinație spre latura umană și cu un imbold mai vechi de a scrie ceva. Dar subiectul este imens. Este colosal. Atât de greu, pentru că trebuie să scrii despre tine. Și despre cei dragi! Și despre cei vicleni, de care ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne izbăvească.
Așa că, îți încredințez niște secrete, cu speranța că amintirile mă vor inspira să trag o concluzie, care să răspundă provocării tale.
Cu siguranță că PĂRINȚII mei, Dumnezeu să-i odihnească lângă cei drepți, au avut trecere, acolo sus, undeva, astfel încât Starostele Berzelor le-a livrat, acum mai bine de 60 de primăveri, un bulgăre de viață, energic și mâncăcios, adică pe mine. M-au numit Stelian, probabil pentru că și-au dorit să fiu asemenea Sfântului Mucenic cu acest nume (ocrotitorul copiilor), un apărător la hotarele binelui.
Și m-am oprit din scris, rememorându-mi copilăria. Gândurile mi-au fugit la Familia mea minunată, după modelul ei încercând să o alcătuiesc și eu pe a mea. Sper să fi reușit!
M-am așezat temeinic în fotoliu și am tăcut!
Era obligatoriu să scriu despre familie, despre copilărie, perioada studiilor, stagiul militar, perioada de serviciu, despre dragoste, despre viață și moarte, despre țară, despre orice fereastră pe care lumea a deschis-o către mine.
Fiecare etapă deschide un capitol vast pentru că am participat activ la toate evenimentele care s-au întâmplat lângă mine.
Și stau și tac. Și mă gândesc.
Am amânat, am tras de timp, am întârziat cât am putut, nu din rea-voință, ci pentru că am încercat să fiu întotdeauna un perfecționist (nu știu cât mi-o fi reușit), dar în al doisprezecelea ceas, mi-am dat seama că nu pot da biletul înapoi (ca la examen).
Și atunci, CU SIGURANȚĂ, că îți scriu ție, dragă Maria și cititorilor tăi (pe care ți-i doresc în număr cât mai mare), câteva impresii personale după șase decenii de viață, în care cred, parafrazând, că am fost și eu „un vagabond al vieții mele/ și cusurgiu fără cusur/ măturător de praf de stele…/ îmi reproșez de la început/ că n-am luat totul de la viață/ și nu i-am dat cât aș fi vrut!”
Așadar, CU SIGURANȚĂ că trebuie să-ți spun că am avut o copilărie fericită alături de părinți și sora mea (cu 5 ani mai mică decât mine, o persoană minunată și astăzi), în familia extinsă, cu bunici de poveste, într-o atmosferă idilică, care mi-a declanșat fantezii copilărești.
De aici, acea dezinvoltură, care mi-a conferit un statut (necăutat, dar asumat) de lider, în mai toate colectivitățile în care am activat.
CU SIGURANȚĂ pentru că, tatăl meu mi-a spus să spun tot timpul doar adevărul, să nu trebuiască să țin minte. Pentru că am învățat să fiu drept, cinstit și bun, să fiu modest, recunoscător, discret. M-am surprins, uneori, mușcat de viermele trufiei, am mai judecat pe alții, dar am încercat să mă curăț (sper să fi reușit).
CU SIGURANȚĂ că esențială a fost credința în Bunul Dumnezeu, care mi s-a strecurat fundamental în suflet, provenită din exemplul personal al familiei.
Pentru că iată cum se leagă…
Familia, Credința în Sfânta Divinitate, Dragostea de oameni, de plante și de animale, Dragostea de țară, Atracția pentru Necunoscut și multe, multe altele au făcut din mine o minusculă rotiță la Mecanismul Universal al trecerii timpului.
CU SIGURANȚĂ, faptul că la 10 ani, regretata poetă, Nina Casian a spus despre mine, ascultându-mă povestind Amintirile din copilărie ale inegalabilului Ion Creangă, „copilul Stelian Samson este un actor consumat”, mi-a cultivat și canalizat înclinația spre latura umană, romantică, creatoare (poate că întrezărea scriitorașul de acum!).
Așa că m-am făcut inginer. Romantismul matematic al axei, cel care te obligă să-îți imaginezi că între două numere reale, oricât de apropiate ar fi, mai există încă unul, au împletit într-un mod fericit laturile personalității mele: cea visătoare, așezată peste cea bazată pe informație riguroasă, pe adevărul științific, pe parametrii de influență pentru ceea ce îți rezervă viața de zi cu zi. A ta și a celor dimprejur.
Oricând un eveniment fericit, poate fi urmat de unul neplăcut, chiar tragic, iar personalitatea umană trebuie să se adapteze, astfel ca râsul să fie râs și plânsul, plâns.
CU SIGURANȚĂ, fiecare moment al efemerei noastre treceri pe acest pământ, trebuie trăit la intensitatea potrivită și nu trebuie ratat, pentru a nu stârni regrete, căci acestea nu pot da timpul înapoi. Scepticii spun că ne naștem pentru a muri, care din punct de vedere metafizic (și cronologic) este o afirmație adevărată.
Personal, am o percepție un pic altfel structurată, pentru existența noastră pământeană trecătoare.
M-am născut pentru a trăi!
Și asta este singura sugestie pe care o fac celor care, poate, vor citi aceste panseuri (de Gâgă): Evoluția noastră de cometă, care vine din neant și se duce în neant, sau biblic, din pământ și în pământ ne întoarcem, trebuie să fie o lumină, o bucurie, o sărbătoare, o fericire. Pentru noi și cei care ne înconjoară!
CU SIGURANȚĂ, destinația finală este implacabilă, și etapele trecerii în neființă sunt inevitabile, dar TRĂIREA este unică și irevocabilă.
Trăirea bazată pe sentimente curate, pe fericirea și liniștea celor dimprejur, pe prietenie, pe loialitate și pe cinste, pe încredere, pe familie, pe valorile adevărate și recunoscute, pe omenie, face ca viața fiecăruia să dureze mai mult sau mai puțin, în funcție de câte ingrediente folosești.
Mă bucur că la rândul meu, am o familie minunată, că provocările pe care le-am avut ne-au întărit și fortificat relațiile, mai ales că lumea de azi reprezintă ea însăși o mare, nouă și ciudată provocare.
Am încercat, așa cum am fost educați, așa cum am văzut la cei dimprejur (încadrați la categoria „Așa DA”), să las o amprentă curată pe unde viața mi-a purtat pașii. Până la urmă am acceptat calitatea de lider și am încercat să o exercit după unul din principiile filozofiei tradiționale românești „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”
Am căutat să văd și să consider întodeauna partea plină a paharului (și la propriu, dar și la figurat) socotind că totuși a face bine este îndatorirea cea mai importantă aoamenilor.
Pentru informații suplimentare, vă stau la dispoziție, cu orice ocazie, luând în calcul partea plină!
CU SIGURANȚĂ, nu sunt mulțumit cu cât am înapoiat celor de lângă mine, pe parcursul evoluției mele pământene de până acum și, de aceea, mi-am propus să fiu sănătos, pentru a putea prelungi și achita din datoriile provenite din înzestrarea pe care mi-a dat-o Bunul Dumnezeu. Și când spun sănătos, mă refer și la trup, dar mai ales, la cap și în suflet, cu speranța că voi reuși să-mi păstrez tinerețea și entuziasmul.
Cu siguranță, Vagabond al vieții mele.
P.S. Dar am înțeles, CU SIGURANȚĂ, că mai am multe de învățat!
22.05.2024
