În acest an (2024), în 23 aprilie, voi împlini 82 de ani.
Din câte am citit și din tot ce-am urmărit, până la această vârstă, am găsit o mulțime de definiții ale vieții. Redau câteva dintre ele:
- Actorul Toma Caragiu, în filmul „Subteranul” spunea că: Viața-i deșertăciune și mască a prefăcătoriei.
- Altă definiție ar fi că: Viața e paiața timpului și acesta este mașina lumii.
- În romanul „Pumnul și palma” Dumitru Popescu afirma că : Viața poate fi un șir de regrete, depinde cum ști s-o trăiești.
- Alexandre Dumas, fiul în „Dama cu camelii” spunea că: Viața cere uneori jertfe dureroase, cărora trebuie să li te supui.
- Într-un alt film am întâlnit relica: Viața e ca un fulger între două tunete.
În nemărginita întindere a Universului, viața este scânteia de divinitate existentă în tot ceea ce este viu și care se face cunoscut prin creațiile noastre. Ea este energie subtilă a sistemelor vii, dată de Dumnezeu.
Recunoscând eforturile deosebite ale știintei de a explica Viața, Creația și Universul, oamenii de rând au definit viața drept povestea călătoriei noastre pe acest pământ.
Pe paginile timpului noi, ca oameni, am înscris o mărturie vie a căutării identității, a dorinței de a ști cine suntem și care este locul nostru în schema Creației.
În marea sa dragoste, Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul și asemănarea Sa”, trasându-I linia vieții, încredințându-i Pământul cu tot ce era pe el, spre grijă și l-a înzestrat cu două mari daruri: rațiune și libertate.
Suntem o specie misterioasă, făcută din extreme și contradicții. Suntem în stare să visăm cele mai minunate vise și să adăpostim cele mai întunecate coșmaruri, având în același timp puterea de a materializa în viață oricare dintre dorințele noastre.
Ca indivizi și familii, găsim moduri de a fi fericiți în orice situație ne-am afla. De la cerșetori fără locuință și muncitori, până la mințile strălucite care se află în poziții de autoritate tehnică sau politică, în general, toți par să caute același lucru în viață: pace, hrană, adăpost, sănătate, oportunitatea de a îmbunătății viața familiilor lor și o mai bună înțelegere a locului lor în cadrul Creației.
Exemple din viața noastră și din natură arată clar că unirea și cooperarea oferă o șansă mai mare de supraviețuire decât concurența și agresiunea.
Omul a fost creat „suflet viu” format din trup și suflet duh. Trupul este îmbrăcămintea sufletului.
Majoritatea dintre noi ne îngrijim de nevoile trupești, iar de suflet nici nu mai știm că există. Credem că dacă ne îndestulăm și ne facem poftele trupești, vom fi fericiți. Așa devenim nepăsători și facem abstracție de ceea ce este mai important în fiecare dintre noi: comoara neprețuită – sufletul.
Câți dintre dumneavoastră nu ați trăit acest adevăr pe propria piele? Nu vi s-a întâmplat niciodată în viață să realizați că având ce v-ați dorit material și pierzând ceva la care țineați sufletește, nu vă mai găseați niciun sens, nicio rațiune de a exista?
Abia în acele momente ne dăm seama cât suntem de fragili în fața vieții și mai ales în fața lui Dumnezeu. Ce-am mai da toată averea din lume pentu a ne recăpăta sănătatea pierdută sau pe cineva drag, pe care l-am neglijat în goana noastră nebună după lucruri materiale.
Din cele de mai sus, ca ființe umane, avem de învățat să iubim din tot sufletul tot ceea ce ne înconjoară, dar să nu ne atașăm de materie.
Cufundați în grijile lumești uităm că Dumnezeu există, îl ignorăm, îi contestăm omniprezența.Ne rugăm în biserică, dar în inimă ne îndoim. De multe ori nu suntem conștienți că facem rău. Făcând rău ajungem să suferim chiar noi, căci, mai devreme sau mai târziu, totul se plătește în viață.
La baza tuturor relelor, stă greșita înțelegere a EU-lui propriu, confundând dragostea cu egoismul. Este nevoie de multă muncă și răbdare ca să ajungi să înlocuiești răul cu binele în persoana ta.
Omule, învață să crezi în adevărul spuselor lui Epictet: Gândește-te la Dumnezeu mai des decât respiri! Singura cale de a ne apropia cu adevărat de EL este credința, prima condiție pentru renașterea noastră.
Ca să fim iertați, trebuie mai întâi să iertăm, să învățăm să fim buni, răbdători, veseli, deschiși, ca din partea celorlalți oameni să primim aceeași dragoste și înțelegere.
De multe ori, omul e ca o frunză căzută la o răscruce de drumuri, așteptând bunăvoința vântului ca să poată zbura undeva.
Omule, auzi? E glasul îngerilor din ceruri care pururea laudă pe Dumnezeu.
O, suflete necăjit! Lasă grijile vieții pământești măcar o clipă și unește-ți glasul cu al lor. Dă slavă celui ce te-a făcut chip după chipul său și te-a pus stăpân peste toate viețuitoarele pământului.
Oameni buni, deschideți ochii măcar acum! Mai avem timp să-l vedem pe Dumnezeu. El este în fiecare rază de soare, în fiecare zâmbet de copil, în trilurile păsărilor, în albastrul cerului, în verdele ierbii și în susurul izvoarelor.
Priviți în jur și peste tot veți vedea că există speranță. Lumea, deși decăzută, nu este numai necaz și mizerie. „Scaieții sunt plini de flori, iar spinii sunt acoperiți de trandafiri.”
Tinere, ia aminte la ghiocel. Nu e tânăr decât o singură dată. Cine a fost cu adevărat tânăr, nu uită că va fi și bătrân precum mesteacănul stingher „lumânarea de seu a amurgului de septembrie.”
Aș vrea să fiu ca pârâiașul anonim care, cu răbdare și tenacitate, a răzbătut din munți către lumina șesului.
Ca o concluzie, sintetizând cele de mai sus:
- Am înțeles că viața este o cursă cu toate poverile noastre. Am învățat întristarea, bucuria și speranța. Am învățat ce-i iubirea, durerea și datoria de a lupta.
- Am înțeles că este bine să trăiești în loc să consumi. Să observi natura și oamenii în mod conștient, să-i consideri un dar al Divinității, să încerci să ți-i apropii în mod firesc.
- Am înțeles că e bine să creezi ceva în viață. Nu trebuie să fie neapărat ceva măreț: familia, copiii, profesia, grădina, eventual un hobby.
- Am înțeles că trebuie să accepți ceea ce nu se poate schimba și:
- Înainte de a vorbi, ascultă!
- Înainte de a reacționa, gândește!
- Înainte de cheltui, câștigă!
- Înainte de a critica, așteaptă!
- Înainte de a te ruga, iartă!
05.02.2024
