Papa Francisc, afirma în cateheza sa, care poartă titlul „Cartea propriei vieți” , faptul că „Viața noastră e „cartea” cea mai prețioasă care ne-a fost încredințată, o carte pe care, din păcate, mulți n-o citesc ori o fac prea târziu, înainte de a muri”.
Niciodată nu mi-am pus întrebarea, la care încerc să răspund astăzi, adică „Ce am înțeles din viața asta?”. Niciodată nu am încercat să-mi citesc propria viață, așa cum afirmă Papa Francisc, deși am o vârstă destul de înaintată.
Astăzi, pentru prima dată, voi încerca să-mi adun gândurile, să fac o incursiune prin viața mea, pentru a încerca să răspund la întrebarea ta, dragă Măriuță.
Așadar, încă din copilărie am trăit experințe plăcute, dar și neplăcute, experințe care m-au făcut să fiu omul care sunt astăzi. Înăuntrul meu s-au dat tot felul de lupte dintre cele mai grele. Viața fără tată a fost dificilă, mai ales că eu am rămas stâlpul familiei de la o vârstă foarte fragedă. Ca să răzbat am încercat de fiecare dată să identific lucrurile care nu sunt bune precum și lucrurile bune, pe care Dumnezeu sau o forță divină le-a semănat în mine. Erau zile în care mă gândeam „de unde vine gândul pe care îl am acum în minte? De unde vine ceea ce simt acum?” Astfel am ajuns la concluzia că binele este ascuns. Răul în schimb, e mult mai ușor de găsit; el stă la suprafață. Și așa am continuat până astăzi să caut mereu binele, să îl fac să iasă din ascunzătoare. Poate că și asta e o formă să-ți trăiești viața: să cauți binele în oameni, în fapte, în acțiuni.
Mai târziu, la vârsta maturității timpurii, am întâlnit tot felul de oameni de la care am încercat să „fur” câte ceva: poate o îndeletnicire, poate un gând, poate o idee…m-am transformat într-un culegător și când am considerat că știu destule despre un subiect, am trecut la următorul. Am ocupat diverse funcții, am învățat mai multe meserii, am interacționat cu oameni din toate mediile sociale, am legat prietenii de care mă bucur și astăzi, am iubit și am fost iubit.
Acum, la vârsta maturității târzii, am înțeles că au fost și oameni care m-au trădat sau care se jucau cu sentimentele mele și îmi creau adevărate drame interioare din care îmi reveneam foarte greu. Nu știu dacă m-am obișnuit sau doar am realizat că nimic nu poate fi forțat sau veșnic, dar mă împac mult mai usor, ba chiar le găsesc scuze pentru faptul că lucrurile nu merg în direcția în care eu aș vrea. Înțeleg că oamenii sunt diferiți și faptul că nu mă acceptă așa cum sunt, ține de modul lor de a vedea lumea. Cred că am ajuns să înțeleg viața, să accept ceea ce se întâmplă și să decid să merg mereu mai departe.
Eu nu am povestit vreodată cuiva VIAȚA MEA ci doar frânturi. Și până astăzi, nici măcar eu nu mi-am citit VIAȚA. Însă acum, cu această ocazie oferită de tine, Maria, pot spune că autoanaliza propriei vieți mi-a permis să percep nuanțe și detalii importante pe care le voi folosi, ca ajutoare, în anii ce vor urma.
De-a lungul anilor s-au întâmplat atât de multe lucruri, lucruri care mi-au schimbat perspectiva, care m-au schimbat pe mine … bineînțeles că m-am schimbat! Așa e viața! Dar eu sunt încă aceeași persoană, Maria, sunt prietenul tău vechi, numai că acum sunt mai puternic decât înainte!
03.02.2022
