Uneori, am impresia că, nu am înțeles nimic, parcă rătăcesc fără scop, fără direcție, fără busolă.
Maria, acest minunat om pe care viața mi l-a adus, undeva, cândva și cumva aproape, m-a provocat să intru în acest joc. Am început să mă scuz că îmi găsesc greu cuvintele, dar messenger – ul a ales să-și facă de cap, iar mesajul meu, de fapt o scuză, a avut pentru Maria, în infinita ei bunăvoință, alt înțeles, care m-a surprins. S-a arătat uimită și extaziată de rapiditatea cu care am scris povestea. Dar n-o făcusem. Apoi am tot citit poveștile altora, atât de frumoase, de pline de har și înțelegere, încât răspunsul la această, aparent simplă, întrebare îmi apărea tot mai confuz.
Și totuși, Simona, chiar așa, tu nu ai înțeles nimic din viața asta sau poate au fost deja spuse și scrise toate gândurile care te-au năpădit atunci când ai citit, pe blogul Mariei întrebarea aceasta și poate că părea redundant, chiar neoriginal, să scrii cam aceleași lucruri? Nu știu, e posibil, e de neînțeles, mai ales că de atunci zile la rând, ca un ecou, obsesiv, provocarea mi-a tot apărut în gânduri și în minte. Azi, un cumul de fapte, de situații, m-a adus în fața laptop-ului și a tastaturii cu încăpățânarea de a așterne pe hârtie gândurile ce-mi vin în minte citind întrebarea aceasta.
Așadar… Viața e un mister pentru mine, cred cu sinceritate că n-am înțeles sau, mai bine zis, nu prea știu să spun în cuvinte ce-am înțeles din ea. E ceva ce trăiesc zilnic, viața asta, de la primul țipăt, poate chiar și dinaintea lui, din zori și până-n ziuă, de când mă trezesc și pân-adorm, în somn și-n vis, ș-apoi din nou. E un carusel. E lacrima și plânsul, e zâmbetul și râsul, e supărarea și tristețea, e voia bună și veselia, e dragostea și iubirea, e bunătatea și bunăvoința, e crisparea și teama, e răutatea și neînțelegerea, e foamea și setea, e întunericul și lumina, e vântul și ploaia și arșița și neaua, e tăcerea și vorba lungă, e umilința și succesul, și șoapta și țipătul, e bătaia inimii, și misterul rațiunii și al credinței, e ruga și cunoașterea. Fiecare în parte e un crâmpei de viață și o minune, le-am trăit pe toate, deși, toate astea nu sunt ale mele sau ale altcuiva, sunt ale tuturor, și cu toate acestea suntem atât de minunat, de diferiți, de unici.
Viața asta înseamnă toți oamenii pe care i-am îmbrățișat, toți oamenii pe care i-am iubit, toți oamenii pe care nu i-am înțeles, toți oamenii pe care nu i-am cunoscut, dar i-am admirat. Apoi viața asta e tot ce am făcut bun, tot ce am greșit, tot ce n-am înțeles și n-am trăit, tot ce mi-am dorit și n-am avut, tot ce-am iertat și ce n-am reușit să iert, e zbatere și căutare, e speranță și resemnare.
06.06.2021
