100. Andreea MIHALACHE: Ce-am înțeles din viața asta?

Știind că voi fi cea de-a 100 persoană (și ultima) cu care se va și încheia cartea ta și, totodată, citind și apreciind toate însemnările anterioare, mă simt obligată, Maria, să scriu un fel de „concluzie”, a ceea ce voi fi trăit eu prin ochii acelui copil care-și spunea: „Când voi fi mare, voi …”

Ce-am înțeles EU din viata asta…

Unii oameni percep viața ca pe o poveste, în care sunt ei eroii principali, alții ca pe un „to do list” în care își prioritizează momentele importante pe care „trebuie” să le parcurgă, alții sunt manipulați de cei din jur, voit sau nu, alții o „îmbrățișează” prin ochii  persoanei/persoanelor dragi de lângă ei, alții colecționează momentele fericite, bucuriile, plăcerile, suferințele, supărările, mâniile… deși, spre sfârșitul vieții, sunt convinsă că toți conchidem că, toate aceste percepții, aparențe, impresii pornesc din copilărie, având aceeași dorință: „Când voi fi mare, voi fi, voi face, voi simți …”

…iar când devii acel adult…

oricât de mult te-ai strădui, nu poți mulțumi pe toată lumea… si apoi te resemnezi, renunți și ajungi să înțelegi, dar cu adevărat să înțelegi, că cel mai important e să fii TU împlinit sufletește cu ceea ce ai lăsat în urmă-ți, încurajările pe care le-ai dat atunci când a fost cazul, călăuza pe care o vei reprezenta TU pentru ceilalți…

… lumea te va invidia; din păcate, sunt frustrări provenite din incapacitatea unora de a aprecia bucuriile (oricât de mici ar fi) din propria lor viață. Își doresc mai mult – nu-i nimic rău în asta – doar că, pe parcurs, uită să se bucure de împlinirile, realizările, oamenii dragi din viața lor. Dar, pare-se, întotdeauna iarba vecinului e mai verde…

nu toată lumea caută fericirea, deși susțin, cu tărie, că asta își doresc… fericirea unora constă în răzbunări meschine, perfide și pline de răutăți inutile;

că viața ta va fi un amalgam de sentimente, de trăiri, de emoții, de evenimente, de rece și cald, de alb și negru, de binecuvântări, de întristări, care te vor aduce „aici și acum”…

fiecare are propriul „ritm de creștere”, sau, mai mult, alții refuză să evolueze…

că viața e ca un joc de X și O, momentul în care-l joci definește regulile jocului, iar dualitatea și realitatea îl conturează…

… câteodată, avem nevoie de momente mai puțin bune ca să putem, apoi, aprecia adevărata valoare a „darurilor” din viața noastră.

… că un zâmbet face minuni, oricând… atât pentru tine, cât și pentru cea/cel pe care-l privești;

înveți să prețuiești oamenii adevărați din viața ta; nu toți cei pe care-i întâlnești vor rămâne alături de tine; fiecare, în parte, te învață ceva, deși „lecțiile” nu sunt tocmai plăcute de fiecare dată…

… mai mereu, va trebui să înveți să spui „la revedere”, dar uneori e spre binele tău.

va exista, din când în când, un Iuda, care te va trăda… da, și prietenii te vor trăda, oamenii cărora le-ai făcut mult bine, ei vor fi dintre cei mai „vocali” în trădarea ta…

… că atunci când simți ca nu mai poți si crezi că îți este greu – imaginează-ți că, într-un alt colț al acestei lumi, o mama stă lângă copilul ei care e pe patul de spital și se roagă să-și revină, că un copil tocmai ce a rămas fără mamă, că un bărbat și-a pierdut soția, că o iubită, undeva, plânge deja pentru iubitul care abia a aflat că are cancer, că unii oameni trăiesc și nici nu conștientizează câte bucurii și binecuvântări au în viața lor, că unii oameni există și nu pot realiza că, de fapt, trăiesc…

că, pe nepregătite, într-o zi, se va sfârși totul și pentru tine, că soarele nu va mai răsări, nu vor mai fi minute, ore sau zile, că succesul tău, faima, posesiunile tale vor deveni irelevante; resentimentele, frustrările, invidiile, intrigile, limitările nu vor mai conta; speranțele, visele, „listele” vor pieri și ele, odată cu tine…

Așa că vă invit să ne numărăm binecuvântările din viața noastră și să realizăm cât de norocoși suntem că …trăim !

01.06.2021

Comentarii

comentarii

Related posts

Leave a Comment

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.